Menu

Dacă visezi la o carieră în gastronomie și ești gata să fii ghidat de adevărați maeștri ai artei culinare, UniChef este oportunitatea ta. Înscrie-te acum și fă primul pas către o carieră de succes în lumea gastronomiei!

Într-o lume în care gastronomia devine din ce în ce mai complexă și competitivă, UniChef CUP 2025 introduce un element inovator și transformațional – MENTORATUL. Această ediție nu se limitează doar la o simplă competiție între talente emergente, ci oferă finaliștilor șansa unică de a învăța direct de la patru dintre cei mai apreciați chefi din România. Prin sesiuni personalizate de mentorat, concurenții vor descoperi secretele succesului în bucătărie și vor fi pregătiți pentru marea finală de maeștri care au redefinit gastronomia la nivel național și internațional.

UniChef CUP 2025, competiția care descoperă și șlefuiește diamantele gastronomiei românești, aduce în prim-plan patru mentori de excepție. Cunoaște-i mai îndeaproape pe cei care vor ghida următoarea generație de chefi români către excelență.

O viață dedicată gastronomiei - Chef Cornelia Ghișoi

„Respectul pentru ingredientele locale și tradiții este fundamentul pe care construim inovația.”

Care a fost cel mai memorabil moment al carierei dumneavoastră și ce v-a motivat să deveniți mentor în programul UniChef?

Chef Cornelia Ghișoi: Fără îndoială, medalia de aur obținută la Olimpiada Mondială Culinară IKA de la Erfurt în 2016. A fost prima medalie de aur adusă României la o astfel de competiție și deocamdată este și unica. Menționez faptul că medaliile de aur și onoarea de a fi căpitan de echipă, mai sunt în palmaresul meu, medalie de aur la concursul internațional D*Italia esposizione Culinaria, medalie de aur la Cupa Kremlin Moscova și foarte multe medalii de argint și de bronz care au contribuit la evoluția mea și care reprezintă pentru mine emoție, muncă foarte multă dar și valoare. Fiecare competiție în parte, a avut pentru mine un rol de evoluție. Dar fiecare proiect cu studenții mei, cum ar fi cel din luna martie 2024 unde am coordonat echipa în cadrul concursului național PanGastRo și am obținut locul 1 și medalie de aur la Gastronomie și locul 2 și medalie de argint la Cofetărie, Patiserie, îmi umple inima de bucurie.

Cu o carieră de peste 35 de ani în gastronomie, Chef Cornelia este prima Lady Chef din România. Această distincție oferită de Asociația Mondială a Bucătarilor și Cofetarilor confirmă expertiza sa remarcabilă, și faptul că servește drept model pentru bucătarii aspiranți. Este maestru în Arta Culinară încă din 1996 fiind una dintre cele mai respectate figuri din gastronomia românească, cu o carieră impresionantă în cadrul Aro Palace Brașov și numeroase premii internaționale. Mentor pentru sute de tineri bucătari și cadru didactic onorific la Universitatea Transilvania, Cornelia a plasat România pe scena internațională, aducând acasă numeroase medalii de aur de la olimpiade culinare. Filozofia ei se bazează pe respectul pentru tradiții, iar experiența sa vastă, dobândită în competiții globale, o transformă într-un mentor desăvârșit, gata să împărtășească înțelepciunea sa celor pregătiți să își asume acest drum dificil, dar plin de satisfacții.

Transformă-ți pasiunea în carieră și învață direct de la Lady Chef Cornelia Ghișoi! Înscrie-te în UniChef CUP 2025!

Ambasadorul Bucătăriei Asiatice în România - Chef Cătălin Petrescu

„Fii deschis la nou și învață continuu. Bucătăria este o călătorie fără sfârșit.”

Chef Cătălin, sunteți cunoscut pentru expertiza în bucătăria asiatică. Cum veți folosi această experiență în mentoratul UniChef?

Chef Cătălin Petrescu: Bucătăria asiatică m-a învățat despre echilibru, precizie și respect pentru ingrediente. Aceste principii sunt universale în gastronomie. Vreau să le transmit tinerilor bucătari că fiecare cultură culinară are ceva de oferit, iar fuziunea inteligentă poate duce la creații extraordinare.

Chef Cătălin Petrescu este autorul singurei cărți de bucate cu specific asiatic, scrisă în limba română și anume "ASIATIC PENTRU TOȚI”. Activează în domeniul gastronomiei din 1996 și este un adevărat pionier al bucătăriei asiatice în România începând cu anul 2003. Și-a început parcursul în bucătăria japoneză în cadrul unui restaurant din Norvegia care era inclus în ghidul Michelin. A gătit și a promovat ingrediente precum trufele românești sau caviarul în Japonia, în diferite restaurante din Tokyo si Yokohama. Cu o experiență vastă și premii prestigioase, precum locul 1 (2018-2021) pentru cel mai bun sushi și sashimi, Cătălin aduce un suflu internațional acestei ediții UniChef. 

De-a lungul anilor, a dobândit multe premii precum “Cel mai bun restaurant asiatic” - locul 1 (2019-2021, premiile Food & Bar) sau premiile Restocracy (premii jurizate de un grup format din 15 ambasadori și premiul pentru cel mai bun sushi fiind condus de Excelența Sa Ambasadorul Japoniei). Călătoria lui prin gastronomie a fost mereu condusă de curiozitate și dorința de a explora noi orizonturi, un mesaj puternic pentru cei care își doresc să devină maeștri în acest domeniu. Filosofia sa se bazează pe inovație continuă și pe îmbinarea ingredientelor românești cu tehnici asiatice de top, oferind bucătarilor tineri o perspectivă unică asupra artei culinare. 

Ești pregătit să înveți de la cei mai buni? Intră acum în competiție și lasă-ți talentul să strălucească! Înscrie-te AICI. 

"A fi CHEF este un stil de viață" - Chef Ciprian Nicolescu

„Disciplină, cunoaștere și respect pentru ingrediente – acestea sunt principiile esențiale ale succesului.”

Chef Ciprian, ați lucrat în restaurante de top din întreaga lume. Cum se compară experiența de mentor cu cea din bucătăriile de elită?

Chef Ciprian Nicolescu: Fiecare experiență m-a format. De la bucătăriile din München unde am lucrat sub îndrumarea unor chefi celebri, până la proiectele din Londra, am învățat că perfecțiunea se obține prin disciplină, cunoaștere și inovație. Ca mentor, vreau să transmit nu doar tehnici, ci și filosofia din spatele unei bucătării de top. Fii modest, muncește din greu, fii sincer cu tine însuți, urmează-ți visul și folosește-ți toate simțurile în gătit. Și nu uitați: pentru a deveni un artist culinar cu adevărat original, trebuie să experimentați mereu idei noi.

Chef Ciprian Nicolescu și-a început cariera în restaurante de top din München, lucrând sub îndrumarea unor chefi celebri precum Alfons Schuhbeck, Heinz Winkler și au H. Wohlfahrt.. Experiența sa internațională se întinde pe trei continente, iar stilul său de gătit este un mix de influențe clasice franțuzești și rafinament modern. Ciprian crede cu tărie că mentoratul este crucial pentru dezvoltarea unui bucătar, având un rol esențial în formarea sa ca profesionist. În prezent, ca Senior Managing Director la Napage Consulting și Lector la Institutul Culinaire Disciples Escoffier, Chef Ciprian aduce în competiție o combinație de experiență vastă și o viziune inovatoare asupra bucătăriei internaționale.

Nu rata oportunitatea de a fi ghidat de 4 dintre cei mai mari chefi ai României! Înscrie-te la UniChef CUP 2025!

"România în farfurie" - Chef Nico Lontras

„Lăsați România să se hrănească pe sine și lăsați ingredientele să gătească cu voi!"

Chef Nico, ce sfat aveți pentru tinerii bucătari care vor să urmeze calea gastronomiei moderne românești și cum veți încuraja inovația în cadrul UniChef?

Chef Nico Lontras: Le-aș spune să fie curioși și să exploreze bogăția culinară a României. Să caute inspirație în tradițiile locale, dar să nu se teamă să experimenteze și să aducă tehnici moderne. Bucătăria românească are un potențial imens, comparabil și chiar superior altor țări europene. Cheia este să rămânem fideli rădăcinilor noastre, în timp ce ne adaptăm la gusturile și tehnicile contemporane. Și, bineînțeles, să folosească întotdeauna cele mai proaspete ingrediente de sezon! Vreau să-i provoc pe tinerii bucătari să gândească "în afara farfuriei". Să ia elemente tradiționale și să le transforme în creații moderne, de nivel internațional.

Chef Nico Lontras, o figură remarcabilă în peisajul culinar românesc, a reușit să transforme Restaurantul Conac de la Casa Timiș Wellness & Spa Resort într-un sanctuar al gastronomiei moderne. Inspirat de bogăția culturală și istorică a țării, Chef Nico aduce un suflu nou bucătăriei tradiționale românești. Cu o carieră impresionantă desfășurată în Irlanda, Estonia și Norvegia, Chef Nico Lontras a devenit un ambasador al bucătăriei românești reinterpretate la standardele fine dining. Pasiunea sa pentru redescoperirea tradițiilor românești, alături de tehnicile moderne învățate în restaurante de renume, îl fac un mentor ideal pentru bucătarii care doresc să îmbine inovația cu tradiția.

Îți dorești să fii următorul câștigător UniChef CUP? Nu mai aștepta! Înscrie-te ACUM!

Beneficiile Mentoratului UniChef CUP 2025

Mentoratul introdus în cadrul competiției UniChef CUP 2025 nu este doar un simplu antrenament – este o cale spre excelență. Cei patru mentori oferă o ocazie rară de a învăța din experiența lor vastă, de a obține feedback personalizat și de a experimenta provocările reale din bucătăriile de top. Fiecare sesiune de mentorat este o sursă de inspirație, oferind concurenților șansa de a-și dezvolta abilitățile într-un mod unic. Inovația, creativitatea și respectul pentru tradiții sunt încurajate și cultivate de acești maeștri ai artei culinare.

UniChef CUP 2025 este mai mult decât o competiție – este o oportunitate de creștere și transformare pentru tinerii bucătari din România. Cu sprijinul acestor mentori excepționali, fiecare finalist are șansa de a-și rafina tehnicile și de a-și descoperi propria voce în bucătărie. Dacă visezi să ajungi un bucătar de top, aceasta este șansa ta de a învăța de la cei mai buni.

Home
Produse
Retete
Inspiratie
Menu